Amenajarea camerei copilului – 7 sfaturi practice

Decorarea dormitorului micuțului nostru este un proces care trezește inevitabil copilul din noi. Mai exact, aceasta este o oportunitate de a crea dormitorul pe care ne-ar fi plăcut să îl avem în copilărie. Acel univers al nostru în care ne relaxam și ne distram cu prietenii.

Însă, pe lângă toate ideile de amenajare pe care le ai, ideal este să ții cont și de opinia copilului tău. Atunci când îi amenajezi dormitorul, este esențial ca design-ul să fie pe placul său, dat fiind faptul că el o să petreacă cel mai mult timp în acest spațiu.

Însă, nu uita: gusturile celui mic în materie de amenajări interioare este posibil să se schimbe mai repede decât te-ai fi așteptat. Așa că, fii deschis la idei și sugestii, însă încearcă să investești în elemente care nu se demodează și care sunt durabile, nu doar în ceea ce îi place micuțului.

Dormitorul unui copil trebuie să servească mai multor scopuri; să fie cameră de joacă și de studiu, dar și să ofere copilului tău (indiferent de vârstă) un sentiment de confort și de siguranță, pentru a se putea odihni.

Așadar, camera copilului ar trebui să fie un refugiu pentru el, un loc în care adoră să petreacă timp singur sau împreună cu prietenii.

Dacă ești în pană de idei și vrei să îi amenajezi dormitorul prichindelului tău, iată șapte sfaturi practice pe care este bine să le iei în considerare.

Alege culorile potrivite

Culorile ne influențează starea de spirit, așa că ideal este să alegi pentru pereți nuanțe neutre. În felul acesta, te poți juca cu obiectele decorative și poți alege unele în culori contrastante.

Dacă ești tentat să-l întrebi pe cel mic ce culori preferă, mai bine renunți, pentru că există posibilitatea ca printre preferințele sale să se numere verdele, roșul sau roz bombonul – iar acestea nu sunt tocmai cele mai bune alegeri.

Dacă vei alege albastru, galben deschis sau liliachiu nu o să dai greș. De asemenea, evită să integrezi prea multe detalii colorate în roșu, pentru că această nuanță scade capacitatea de concentrare și este obositoare pentru ochi.

Ia în considerare mocheta

Dacă micuțul tău obișnuiește să se joace pe jos, o mochetă ușor de curățat este un element care nu trebuie să lipsească din camera sa. Pe lângă faptul că formează un mediu confortabil și anti-alergic pentru copil, mocheta poate fi un loc de joacă potrivit, mai ales atunci când are imprimate diferite modele. De exemplu, poți alege mocheta pentru copii de la Decorino care are imprimată drumuri și străzi. Aceasta este rezistentă, confortabilă și are o aderență specială, care reduce substanțial riscul de a aluneca. Ori, poți alege mochetele cu literele alfabetului, pentru a îl familiariza pe copil cu acestea de la o vârstă fragedă.

Mobilierul

Amenajarea dormitorului celui mic, mai ales când ai un buget limitat, necesită multă răbdare. În primul rând, trebuie să îți faci încă de la început un plan și să stabilești care sunt piesele de mobilier necesare celui mic. În plus, trebuie să ai destul de multă răbdare pentru a verifica frecvent ofertele, pentru a achiziționa totul la reducere.

Acordă o importanță deosebită patului și saltelei, dar și biroului, ori spațiilor de depozitare.

Dacă ai timp liber, poți moderniza piese de mobilier mai vechi, pictându-le în culori atrăgătoare.

Asigură-te că nu lipsesc locurile de depozitare

Un copil are numeroase jucării și hăinuțe. Pentru ca în camera sa să nu fie haos, asigură-te că nu lipsesc locurile de depozitare. Nu evita mobilierul multifuncțional, precum un taburetul care are și spațiu de depozitare.

De asemenea, optează pentru un dulap de haine ale cărui bare pentru umeraşe pot fi reglate, pentru a îl putea utiliza mai mulți ani.

Corpurile de iluminat

Corpurile de iluminat sunt elemente importante, care trebuie alese cu grijă, mai ales atunci când este vorba de camera copilului tău. De exemplu, luminile de veghe creează un cadru prietenos. Spot-urile LED ajută la crearea unui ambient confortabil, veiozele de lângă pat încurajează lectura, iar abajururile de pe tavan pun în evidență elementele de decor și mobilierul. O lampă de veghe îi conferă micuțului o stare relaxantă pentru a putea dormi.

Zone de relaxare și studiu

Dormitoarele copiilor nu sunt doar pentru dormit, ci funcționează și ca un spațiu pentru studiu și joacă. Ca atare, este o idee bună să delimitezi aceste zone, totul într-un mod distractiv. Poți decora camera cu pernițe de diferite dimensiuni, ori poți amenaja un mini – cort, pentru ca cel mic să se poată relaxa și distra împreună cu prietenii.

De asemenea, poți face cititul mult mai distractiv, amplasând în cameră scaune suspendate, ori fotolii moi și confortabile.

Perdelele, draperiile sau jaluzelele

Un alt lucru de luat în considerare atunci când amenajezi camera copilului este perdeaua. În primul rând, trebuie să ții cont dacă dormitorul este orientat spre nord sau spre sud, pentru  știi exact dacă sunt potrivite perdelele, ori jaluzelele.

De exemplu, jaluzelele sunt eficiente dimineața, când lumina este mai puternică. Acestea sunt potrivite în special pentru camera bebelușilor, pentru ca aceștia să aibă un somn liniștit. Nu uita însă: draperiile groase pot face camerele mici să pară înghesuite.

Perdelele, din țesături fine, sunt perfecte dacă dorești să adaugi o pată de culoare dormitorului celui mic. Comparativ cu jaluzelele, acestea permit luminii să intre în cameră.

Chiar dacă pare ușor la prima vedere, amenajarea camerei copilului este o sarcină care necesită multă muncă. În primul rând, este bine să îți faci un plan cu obiectele de mobilier pe care vrei să le incluzi, dar și să stabilești care este bugetul pentru întregul proiect.  Copiii au multe dorințe, în special atunci când vine vorba de camera loc. Ține cont de părerile lor, însă încearcă să investești banii în piese durabile, care vor fi potrivite și peste un an sau doi. În plus, dacă vei lua în considerare și lucrurile prezentate mai sus, totul ți se va părea mult mai simplu.

Sursa foto: pixabay.com


Lasă un Comentariu...

*